DIN AMINTIRILE UNUI ORIENTARIST VETERAN (RADU RUSSU).

 

“1.1 La īnceput a fost cuvīntul...

1.3 ...toate au fost făcute prin el.” Evanghelia după Ioan

 

Exact aşa a īnceput şi aventura mea īn orientare.In 1959 am intrat la Facultatea de Chimie a Universităţii V. Babeş din Cluj şi am avut şansa de a avea colegi nemţi care ştiau deja de mersul pe munte cu busola,ba mai mult,chiar participaseră pe la ceva concursuri,mai pe la Braşov, mai pe la Sibiu.

Dintre aceşti colegi,Hahn Karlheinz,era mai ambiţios şi chiar voia coechipieri,această activitate desfăşurīndu-se pe atunci,numai pe echipe (ca nu cumva ,umblīnd pe munte să găseşti cine ştie ce şi băieţii să nu afle ,că doar se ştie unde sīnt mai mulţi ,cel puţin unul ,nu-şi poate ţine gura!). Aşa că după ce ne-a īnfierbīntat mintea,ne-a dus pe cīţi a putut la şedinţele comisiei de alpinism-orientare,din Cluj ,convingīndu-i pe cei de acolo,desigur ,erau şi prieteni de ai lui,să ne instruiască cīt mai bine!

Membri comisiei ,nu s-au lăsat prea mult rugaţi şi au īnceput un curs de pregătire extem de serios ,după care am dat examen ! Pentru ca pregătirea să fie īn continuare ,ameliorată,au făcut şi cīteva concursuri de sală, cu mai multe etape.Nu ştiu din ce motiv,m-am trezit cu un coechipier ungur,pe numele lui Erdoşi Iosif,zis Tuţi.Echipa s-a dovedit de valoare,astfel că la primul concurs de sală, ,am ocupat locul doi cu 1131 de puncte ,din1925 posibile!(vă daţi seama ce catastrofe au fost cealaţi concurenţi,dacă pentru  locul 2,ne-au fost suficiente atīt de puţine puncte!).

După un astfel de succes,era evident că vom participa la primul concurs al anului viitor, traversarea munţilor din valea Arieşului īn valea Ampoiului spre valea Mureşului! Aceste concursuri,se ţineau de obicei de 1 mai şi durau 4-5 zile, timp īn care se făceau īntre 50 şi 80 de kilometri. La primul meu concurs,după absolvirea pregătirii şi comportarea meritorie de la concursul de sală,fiind distanţa mare ,echipa a fost īn mod obligatoriu compusă din patru membri,adică noi cei doi pregătiţi deja şi alţi doi clienţi care se presupunea că au ceva condiţie fizică (dar care fiind mai corpolenţi,ca să nu spun pe cea dreaptă, că erau chiar graşi ,ca un făcut ,nu dădeau decīt din gură ,că īn teren s-a dovedit...).

In acest context după deliberări interminabile īn care cele dou㠓balasturi”au avut mereu idei ,care mai de care mai stupide,atīt īn pivinţa mīncării pe care urma să o luăm cīt mai ales ,a echipamentului,am decis ,ca īn măsura posibilului să luăm cīt mai la fel toţi! Bine īnţeles că nu a fost aşa ! Cīnd ne-am īntīlnit la gară dacă rucsacul meu avea 20 kilograme ,ale lor aveau către 40!Asta desigur datorită faptului că mamele lor au considerat că fără prăjituri,odraslele lor nu o să reziste cinci zile şi atunci le-au pus cīteva kilograme bune!

Datorită acestei”inechităţi”,cīnd ne-am dat jos din “mocăniţ㔠(tren pe linie īngustă)la Baia de Arieş, la sfīrşitul lui aprilie , cei doi erau deja fierţi,aşa că i-am ajutat mīncīndu-le prăjiturile! Hahn,a tras la sorţi timpul de plecare şi a ieşit al 6-lea. Concursul a debutat cu o etapă de noapte,īn care s-a plecat din satul Sălciua, atīt de “dur㔠că a doua zi de dimineaţa, la sosire nu ajunsese nici o echipă ,deşi īn principiu după ce am luat primul post ce era pe un drum pe valea ce ducea la Huda lui Papară (o peşteră,desigur )ar fi trebuit īn mod normal,ţinīnd aceiaşi viză,dar ce este normal la orientare,să trecem şeaua din faţa noastră īn valea Ampoiului(adică īn traducere liberă,să nimerim printre două sate,pe un drum de cīmp,şi apoi să coborīm ,vorba unuia,de-am boulea,la sosire). Normal,unii au nimerit īn satul din dreapta iar alţii īn cel din stīnga! Cum īn zona nu fusese nimeni informat s-a iscat o vīnzoleală ,pīnă au īnceput să apară arbitrii īn căutarea noastră! După ce ne-au pus pe direcţie(că disperaţi de atīta căutare noi am dormit īntr-o claie de fin),se părea că lucrurile vor decurge mai bine. Cine să-şi fi īnchipuit ce ne aştepta! Adică ce mare lucru,iaca nişte aplicaţii militare de tipul “aruncarea grenadei peste umăr” ,la semn,din poziţia culcat īntro rīnă,lucru care sa dovedit imposibil,chiar prin aruncare directă,”tīrīş 30 de metri“ cu rucksacul propriu īn spinare,şi alte probe diabolice de-a dreptul ,la care au renunţat după ce au văzut că studenţii nu făcuseră armata,şi nici īnclinaţii sado masochiste ,nu prea aveau.

După ce am scăpat de aceste chinuri şi tocmai credeam că vom face un traseu mai spre vale,iacă  apare o porţiune de traseu obligatoriu,care ne duce īn vīrful unei stīnci de unde nu se vedea nici o posibilitate de coborīre! Văzīnd un arbitru care se pare că ne aştepta,hai la el,mai bine nu-l vedeam! Ne-a pus coborīm pe o coardă cu nod Dulfer! Adică noi ne īnnodam cu coarda ,ca să nu coborīm numai īn mīini! Că de acestea ,aveam nevoie să frīnăm! Eu mai făcusem aşa ceva īn Cheile Turzii,aşa că ştiam ce īnseamnă! Cei ce nu ştiau nimic şi aveau şi mai multe kilograme ,ca rezultat al frīnării,au rămas fără piele īn palme. Acest efect devastator nu a fost la toţi la fel,ca intensitatee şi poziţie,dar vindecarea a venit abia după multe luni ,cu tratamente speciale ,mai ales la cel mai gras coechipier,care era student la medicină.(Acesta a fost primul şi ultimul lui concurs de orientare). După această scenă,concursul nu a mai avut istorie,cel puţin pentru noi,am deschis plicul de rătăcire şi pe cel mai scurt drum,descris sumar acolo,care tot ne-a luat două zile,am ajuns la Aiud la tren,sfīrşind īn mod lamentabil primul nostru contact cu “realitatea”!

Intr-un alt an ,acest concurs tradiţional ,s-a desfăşurat dela Vadul Crişului,pe valea Drăganului de unde ajungīnd pe vīrful Vlădeasa,trebuia să cobori pe Valea Iadului, din nou la Criş,īn staţia Bologa.De data aceasta ,echipa era īn mod obligatoriu formată din trei concurenţi,mai bine zis ,doi băieţi şi o fată.De unde să iei o fată care să nu se smiorcăie ,să-şi care propriul rucksac,şi să poată umbla ,eventual aiurea zile īn şir? Pīnă la urmă,tot colegii nemţi ,ne-au găsit o conaţională de-a lor ,studentă la medicină,cam urītă,dar īn rest, plină de calităţi(de orientare bine īnţeles!că fără ea nu prea sīnt convins că terminam concursul!).La tragerea la sorţi ce se făcea īnainte de concurs eu am  luat numărul 4.

De data asta organizatorii au avut mai multă minte şi etapa de noapte,care se pare că era obligatorie,pentru un concurs de mai multe etape,a fost īn jurul cabanei Vlădeasa,cam pe la jumătatea “activităţii”,şi nu era obligatorie pentru toată echipa,aşa că am mers numai eu fiindcă la venirea spre cabană,cam tīrziu,e drept,am văzut arbitri pe unde mergeau la instalat concursul,şi mi-am ţinut gura ,ca să pozez īn mare erou,pentru cīteva ore, dar apoi le-am spus coechipierilor. Datorită experienţei lui Ortrud,ce nume de fată,parcă o şi vezi cum se trudeşte,vorba ardelenilor,nu am mai avut dificultăţi cu orientarea,dar nici nu ne-am clasat prea īn faţă!

Si tot aşa am ţinut-o cu concursurile de īntīi Mai ,dar se pare că nu prea am nimerit-o cu Tuţi Erdoşi că deşi īn mod aparent ,ne īnţelegeam,de fapt nu am venit nici o dată īn primele trei echipe! Nu era o problemă de condiţie fizică ,orientarea se făcea, lent cu timp de marş de 4 km. pe ora,pe care ţi-l calculai tu. De multe ori cīnd ajungeai prea repede, te aşezai la 20 de metri de arbitri şi aşteptai să-ţi bată ceasul.

Ca īn ori ce domeniu ,concursurile s-au īndesit şi au īnceput să se ţina mai pe līngă Cluj,cu una ,s-au două etape şi cu dormitul acasă,aşa că m-am despărţit de Tuţi şi mi-am făcut o altă echipă ,mai de ageamii,pe care să-i “orientez”. Unul dinte ei ,era Dodo Suteu fost coleg de cameră şi mare mīnuitor de cărţi,d-alea micuţe,care apar mai ales noaptea tīrziu şi te ţin...cīt  ai ceva prin buzunare ,că apoi nu mai eşti interesant pentru cei de la “masă”..Nici cu noua echipă,nu am reuşit mari isprăvi,tot timpul mă băteau alde Szekely Zoltan, Bogomery Arpad, Zelenka şi mai nu ştiu cum...Dar nu am disperat şi am continuat ,deşi “a l’epoque” nu prea ştiam c㠓important este să participi”,nu chiar să cīştigi...

Continure, la Ploieşti.

Cu aceste concursuri,pe care nici o dată,nu am reuşit să le cīştig,au trecut cei cinci ani de studii(superioare) şi am ajuns la Ploieşti unde mi-am dorit! De abia sosit,am fost luat īn primire de “orientariştii” locului:Secreţeanu, Ionescu Ovidiu, Rădulescu Mircea, Bica George(ceva mai tīrziu).Cīnd au auzit ce făcusem pe la Cluj,gata eşti omul nostru!M-au luat cu ei pe la şedinţele comisiei de orientare ce se ţineau la sediul ONT-ului ,care era pe līngă cinemascop,pentru instruiri suplimentare şi după nici o lună dela sosirea mea,hai la concurs!Adică ,hai ,este o expresie,că de fapt ne-am prezentat la podul de peste Teleajen,cel spre Scăieni ,care venind pe jos,cazul meu ,care cu mijloace de transport de care eu nu ştiam,duminecă la ora 8,de unde ne-a luat Secreţeanu īn primire şi ne-a dus pe albia Teleajenului pīnă īn locul unde se varsă Valea Humei,de unde ne-a dat startul,nu buluc,ci īntr-o ordine pe care nu mi-o mai amintesc.Harta, o copie mono color la Gestender,ar zice “bătrīnul” Mitru,(īn loc de Gesttetner) din care nu prea īnţelegeam ce avem de făcut,că posturile nu erau pe hartă ci rezultau dintr-o descriere tipic “regăţenească”aşa am catalogat eu instrucţiunile de concurs,din care pe traseu ,s-a dovedit că nimeni nu a īnţeles,ca şi mine,nimic!

Aşa că ,deşi am plecat īn concurs pe la ora nouă,pīnă pe la cinci după masă ,nu ajunsese nimeni la sosire!Am tot vizitat pădurea după dorinţa cīte unui concurent cu gura mai mare,s-au mai inspirat,pīnă ne-am plictisit(adică obosit pīnă peste poate). Imi  amintesc că la un moment dat ,zice cineva,eram pe cornişa Teleajenului,”ia uite ce tăietură de pădure şi parcă se vede ceva,o baliză,nu ?,poate că o fi acolo un post ia să vedem”. Aşa că am inceput să innotăm printr-o pădure proaspăt tăiată(cum ar fi astăzi verdele cel mai intens pe o hartă de concurs),pīnă la baliză,unde desigur,nu era nimic,apoi īnapoi ca să ştim unde sīntem,şi tot aşa... drept care cu toti concurenţii,īn grup,am ajuns la sosire. O distanţă de cam trei kilomerti īn linie dreaptă ,pīnă la fintīna din colţul grădinilor,de deasupra cimitirului din Păuleşti,ne-a luat cam şapte ore,spre disperarea arbitrei de sosire care mă cunoştea,(nimeni alta decīt Ligia Werman,atunci,apoi Diaconu şi īn final,Popescu!)şi care credea ,s-au voia, să fi şi cīştigat chiar eu! Din acest concurs am īnvăţat un lucru care la Cluj nu exista:e de dorit să pleci ,dacă se poate chiar ultimul,s-au cam pe acolo,dacă vrei să vii īntre primii!

După un timp,anul1976.

Si iată că după nesfīrşite manevre de culise ,onor Federaţia este de acord ca Viorel Dumitrescu-Puiu,să traseze primul campionat de noapte,naţional,de sigur,pentru prima dată īn istoria destul de scurtă a orientării din Romīnia, cu patru trasee:juniori,seniori A,seniori B,şi veterani,s-au după vīrstă:sub 18 ani, pīna la 35,peste 35 şi peste 43,nu ştiu de ce nu era ,de exemplu 45 şi era 43 (de ani ,desigur!). Viorel şi-a luat rolul īn serios şi numai după multe insistenţe ,mai ales din partea lui Bull (Wichta Iohan,pe numele lui adevărat) ne-a desvăluit locul de desfăşurare:pădurea de la Plopeni! Necunoscīnd harta, care urma să se tipărească,am dat buluc īn pădure ,cercetīnd-o cum şi pe unde. El plin de importanţă,ne tot spunea să nu mai intrăm in pădure că este interzis ,că dacă ne vede cineva o să spună că el ne-a trimis şi tot chestii dastea. Dar campionatul,mai bine zis”Finala Campionatului National de Orientare de Noapte” se apropia  şi noi nu ştiam nimic! Aşa  ceva era de nesuportat,să ai campionat acasă şi tu să nu poţi să-l cīştigi,din motive de etică profesională,cei aia?

Zilnic pe la zece jumate-unspezece cīnd Bull se mai elibera de la magazie,hai la Viorel să-l batem la cap(el era şeful serviciului AMC,din Institut)! După insistenţe care ar fi frīnt inima ori cui,dar nu a lui Viorel,aşa de mare īi era frica e federaţie,a făcut un efort supra omenesc şi ne-a spus:”mă băieţi,nu mai insistaţi că nu pot să-mi calc cuvīntul faţă de federaţie,tot ce vă pot spune cu titlul de sfat ,nu de informaţie ,este de a merge şi a studia foarte bine zona de tăietură(verde s-ar numi acum),de dincolo de pini,adică dealungul pīrīiaşului ce curge la limita livezii din spre Mislea. In aceeaşi după masă,ne-am urcat īn maşină,am lăsat-o īn Plopeni,mai pitită,şi hai in zonă,care intradevăr era de netrecut! Tot dīnd noi rotocoale pe din afară,am găsit pīnă la urmă nişte intrări firave,pe care le-am marcat destul de discret,şi am parcurs fiecare potecuţă pīnă unde se putea. Pe moment nu ne-am dat seama de importanţa descoperirilor făcute ,dar la concurs,cīnd ne-au dat harta īn mīnă şi am văzut că al doilea post este in această desitură,am ştiut,eu,că am mari şanse să-i bat (īnving) pe Rick Schuller, Lexen, Gică Popescu, Abăluţă, Sommer,şi īncă mulţi alţii! De fapt,şansa mi-a dat-o Viorel s-au cine a făcut tragerea la sorţi,că am plecat penultimul! La al doilea post,l-am prins pe Bull care plecase cu cīteva minute īnainte mea,care a ţinut minte intrarea din desiş! Fericiţi că am scăpat de ce credeam noi că e mai greu,dăm nas īn nas cu Sommer ,care nu ştia prea bine unde este,şi văzīndu-ne impreună,a crezut că şi noi căutăm postul,ca şi el!Nu ştiu din ce motiv, a īnceput să se “smiorcăie,”că mă băieţi,să nu mă bateţi,că tīc că pīc...Noi am crezut că el se referă la bătaia aia ruptă din rai,şi l-am liniştit spunīndu-i c㠓noi nu dăm īn el că nu este sportiv să-ţi baţi adversarul cu pumnii!” şi am dat să plecăm,cīnd lui Bull ii vine ideea genială,zicindu-i:”bă,ne despărţim ,ca să căutăm mai bine,cine-l găseşte primul,strig㔠şi am tulit-o aparent in direcţii diferite!După cīteva minute,mă īntīlnesc din nou cu Bul,care-mi zice:”pă Sommer,l-am băgat īn bălării şi l-am lăsat să caute,acolo să  caute!”

Bull a inceput să aibă probleme cu lanterna care i se tot stingea şi i-am spus ,măi īmi pare rău,nu te mai aştept,şi am luat-o la talpă! La ultimul post,care era īn groapa din stīnga defişării cu bancă,pe līnga o bornă,tot īn  verde,de unde se vor tot da starturi,peste ani,am prins plutonul format din toti pretendenţii,care tot căutau postul! Si de data asta am avut noroc,pe primul care l-a găsit ,l-am văzut,am luat şi eu postul,spre disperarea lui Rick,care a zis că nu mai are nici un rost să mai fugă la sosire că nu mai poate recupera diferenţa faţă de mine. Cīnd am auzit,mi-am dat seama că sīnt campion! M-a apucat un entuziasm,că nu ştiu cum am ajuns īn stadion ,cum am făcut turul de pistă,īmi amintesc numai de Viorel pe care cīnd m-a recunoscut,nu s-a mai stăpīnit şi l-am auzit ţipīnd din toţi plămīnii”bine măi băiete!”

Asta a fost ,mai mult sau mai puţin,realitatea!

Nu a trebuit să treacă mult timp şi a īnceput să se formeze un “folclor” pe cīt de aiuritor,pe atīt de verosimil! Bull,care nu putea fi acuzat de lipsă de imaginaţie a īnceput “să-şi aminteasc㔠diferite momente din concurs. Incă de la plecare el ca bun prieten ce-mi era a copt ideea de a mă scoate campion! S-a tot gīndit cum să facă,şi prima idee a fost să lanseze zvonul că noi ca ploieşteni nu vom admite nici cum ,ca veneticii să cīştige la noi acasă! Aşa că suntem gata la ori ce!(adică chiar să le dăm o bătaie celor ce ne stau īn faţă,de unde smiorcăiala lui Sommer!). De cīnd sīnt la orientare nu mai auzisem de o astfel de enormitate,dar după război,toţi sunt eroi!

Următoarea poveste: ţi-a plăcut schema cu lanterna,a fost genială,nu?să mă fac că nu mai văd,ca el,tot Sommmer,să stea şi eventual să mă ajute,să-mi schimb becul de la lanternă,promiţīndu-i că apoi,eu ştiind traseul nu mai este problemă să-l aduc pe locul doi,eu,adică Wichta,ieşind pe primul.       

Astea au fost mai pe la īnceput,mai aproape de adevăr,adică. Că după un timp ,au īnceput să se gogoneze rău de tot! Ca de exemplu: fapt real,la sosire unii concurenţi,ca alde Popescu,Abăluţă,au cam venit murdari de ţiţei pe picioare stīrnind rīsul arbitrilor,īntrucīt pe harta de concurs nu era nici un batal cu deşeuri petroliere.”Ce mă ,a-ţi vizitat schela de extracţie?”

Varianta lui Hans: măi,la un moment dat tot alergīnd eu singur prin pădure ,numai ce aud undeva īn dreapta ceva gălăgie,adică erau mai mulţi concurenţi prin nişte bălării.Mă bag şi eu īn tufe şi pe cine văd ,pe cei mai tari,fraţii Schuler,fraţii Lexen,ce mai toţi cei ce doreau să iasă īn faţă.V-am aranjat zic eu īn gīnd,haideţi cu mine că ştiu eu o potecă,mai pe scurtătură şi vă scot eu să ieşiţi de aici! Nici n-am zis bine şi mă reped īn dreapta,postul fiind īn stīngă! Ei după mine,toţi fără să se mai uite pe hartă. Şi cīnd s-au uitat pe hartă,nu mai ştiau unde sunt,că eu īi scosesem din zonă! M-am făcut că mă leg la espadrilă,am stins lanterna si ţuşti īn batalul līngă care eram.Ei m-au văzut şi crezīnd că vreau să scap de ei,hai după mine ţipīnd: nenorocitule,ne-ai rătăcit şi acum vrei să fugi...nedīndu-şi seama că se afundau din ce īn ce īntr-un batal plin pīna la genunchi cu deşeuri ....Cīnd au văzut īn ce rahat s-au băgat,era prea tīrziu! In sensul ,că eu demult ştersesem putina!

După concurs,au vrut să mă bată,că nu mai scăpau de putoare!Comentariu către mine,post concurs:  Vezi ce diferenţă de prieteni,Viorel nu a vrut să ne spună nimic,de frica Federaţiei,dar eu ,te-am rezolvat şi īncă cum,te-am făcut campion!

Acum ce să mai zic ,că eşti campion,ieşi şi tu cu ceva ...Nu m-am lăsat prea mult rugat şi am aranjat cu tovarăşa Grossman,secretara de partid de la Institut, şi fotografă,după cartea de muncă,să ne facă o poză,el cu Viorel ,la costum cu cravată şi eu īntre ei,tuns şi cu tricoul de campion,fotografie ce a fost expusă la gazeta de perete a Institutului,după ce a fost mărită suficient! Si asta este tot un fel de folclor,că de fapt,tov. Mitru ,poreclit de un şmecher mai citit,”bătrīnul”,adică”mon vieux”,care era şeful Asociaţiei sportive pe Institut,ca să se dea şi el mare c㠓uite ce sportivi buni avem noi ”, a recomandat cui trebuia să ne facă o poză,două,pentru a vedea lumea de ce este īn stare partidul,(din Institut,de sigur)dacă vrea!

Si uite aşa datorit㠓prietenilor”(aşa zic ei)m-am ales cu primul meu titlu de campion national la orientare!

 


1976. Artizanii titlului de campion naţional: ViorelDumitrescu trasator, Radu Russu alergător campion şi Iohan Wichta (Bull), concurent la bruiaj.

 

            După alt timp,tot la Ploieşti.

Mare concurs de orientare la Buşteni,la Căminul Alpin nu mai ştiu de cine organizat,dar cu prima etapă,de noapte.Era atīta lume că abia reuşeai să te apropii de locul de start,toţi se vīnzoleau īn toate direcţiile,se īnbrăcau,alţii se desbrăcau,mulţi se īncălzeau alergīnd de colo-colo,ce mai,era o atmoseră de zile mari! Nu ştiu cum,şi de ce, de la Institut(Petrochim,de sigur)se īnscriseseră mai multe echipe deşi īn afară de Bull,Viorel şi de mine nu prea mai erau alţi competitori pentru un concurs de noapte,pe echipe. Din tragerea la sorţi Viorel Dumitrescu cu īnsoţitorul lui,că coechipier nu pot să-i spun,Stoicescu pe numele lui,că era complect pe dinafară,a plecat printre primii. Eu cu Hanţi Wichta ,plecam cam pe la mijoc,după noi fraţii Schuller şi apoi şi alţii mai puţin inportanţi.Tocmai ne pregăteam să plecăm īn concurs,cīnd vine īn sensul invers spre plecare ,urlīnd cīt īl ţinea gura,coechipierul lui Viorel,”ne-a atacat,ceva imens nu ştiu ce ,vine după noi,ajutor,vine, ajutooor!” După un timp,apare şi Viorel,să-l lămurească să se īntoarcă pe traseu, dar nu a mai avut pe cine că Stoicescu dispăruse.După concurs,ne-a povestit “scena”. Plecarea era din spatele Căminului Alpin,şi primul post era pe Munticel īn nişte bălării care crescuseră pe o tăietură mai veche. Conform unei expresii de a lui Hanţi,Viorel cu Stoicescu,din plecare “bliţ”,spre primul post! Cīnd au ajuns la marginea desişului,au auzit o foşgăială īn faţă şi crezīnd că sīnt alţi concurenti,ca să nu se trădeze,au stins lanternele,apriindu-se tiptil. După cīţiva paşi printre crengi,aud ceva ca o respitaţie şi crezīnd că este un concurent,mai obosit,aprind amīndoi brusc lantenele ca să vadă cine este. Surpriză totală! Un monstru tocmai căscase gura să-i apuce mugind prelung:muuuu!(īntr-un nor de abur ,că afară era cam frig). Stoicescu s-a speriat atīt de tare că mult timp a tot tremurat şi s-a ascuns că lumea a īnceput să rīdă de el după ce Viorel a povestit scena cu vaca ,care probabil că se bucurase că noaptea cineva īi acordase atenţie! Din păcate pentru Viorel concursul se terminase tragi-comic,dar pentru noi,abia īncepea.

Fiind avizaţi că la primul post sīnt probleme,am plecat mai cu grijă să nu-l ratăm. Spre marea noastră uşurare,a fost chiar uşor luīndu-l din fugă,după altă expresie de a lui Hanţi. Imbărbătaţi de acest mic succes,am luat-o la picior spre Valea Cerbului,către Gura Diham pe direcţia celui de al doilea post. Tocmai cīnd ne bucuram de micul nostru succes ,zicīndu-ne că ne-am distanţat suficient de celebrii fraţi Schuller,cu cine ne trezim că ne ajung,tocmai cu ei,fericiţi că dacă ne-au prins nu mai au probleme cu ocuparea locului 1. Dar ce nu ştiau ei(şi au aflat-o īn noaptea aceea) ce genial  poate fi nu mai puţin celebrul( īn alt sens) meu coechipier ,Hans(al treilea),Wichta. Cum īi aude ,numai ce īncepe:”nu ştiu ce dracu am mīncat,ca nu mă mai pot ţine ,mergeţi voi īncet că vă ajung imediat”. Bine īnţeles jos pantalonii şi ceva sgomote caracteristice! Fraţii Schuller,băieţi subţiri cīnd au auzit ,au luat-o pe drum mai īnainte ca să nu-i tulbure lui Hans intimitatea.După cīteva secunde numai ce-l aud pe Hans,”stinge lanterna şi culcă-te īn şantul din dreapta şoselei”(noi ar fi trebuit să mergem la stīnga!). Mă execut imediat deşi nu am īnţeles de ce,şi după cīteva minute concurenţa ne mai auzind nimic s-au īntors să ne ia. Si ca ori ce om normal ,ne-au căutat pe unde ar fi trebuit să trecem! Noi ne-am tīrīt pe partea opusă ,apoi am alergat pe īntunerec traversīnd Valea Cerbului şi abia după ce ne-am īnfundat bine īn pădure am aprins luminile! Bieţii fraţi ne ştiind cu cine au de a face au īnceput sa-l caute la modul serios pe Hanţi că poate cine ştie ce a păţit,şi are nevoie de ajutor. Din păcate pentru ei ,această corectitudine i-a costat concursul că după un timp şi-au dat seama de cacealmaua luiHans, dar nu au mai avut “tăria morala” să fugă după noi să ne prindă şi...A doua zi cīnd ne-am reīntīlnit la etapa ce zi,au luat-o uşor īn rīs,minunīndu-se de ce idee i-a putut veni lui Hans(care la vremea aceea nu cred ca-l  citise pe Machiavelli cu al său dicton:”scopul scuză mijloacele”).

Iată mai jos, fotografii cu cāţiva dintre eroii, amintirilor de faţă.

Dumitrescu Viorel şi Russu Radu (aici cu Soci V.), īn 1986 la Poiana Vărbilău.

1987.Wichta Iohan (Bull, Hanţi), mereu la costum şi cravată.

Fraţii Schuller īn 1970 la Buşteni (īn mijloc, īntre ei, Lexen Ortwin.

 

Şi pe la Tīrgovişte.

In fine ,un ultim concurs,de pomină la Padina organizat toamna tīrziu,de comisia de orientare din Dīmboviţa,cu prezentarea la Tīrgovişte,īntr-o vineri după-masă. Cu mare entuziasm ne prezentăm noi cinci(īţi mi-au īncăput īn maşină) īn faţa primăriei din centru,unde deja era destul de multă lume(plecau mai multe autobuze),luăm contact cu organizatorii,care fericiţi ne arătau la toţi concurenţi locali:”uite domle au venit şi băietii de la Ploieşti”,adică ce concurs serios am organizat noi !Mai mīncăm noi cīte un covrig din cei celebri de Tīrgovişte,mai luăm şi la pachet ,ne urcăm īntr-un autobus şi plecăm!

Pe drum entuziazm mare gen,Cupa Construcţia,de la Poiana Braşov,ţuici,veselie cīntece,toată lumea vorbea şi mai puţini ascultau(adică nici unul,de fapt!). Ajungem,majoritatea făcuţi praf de atītea emoţii,adică drumul pe valea Ialomiţei,ne cazăm ,băieţii mai iau cīte o bere ,eventul chiar două,se lasă seara  şi īncepem să ne pregătim de prima etapă, de noapte desigur! Printre concurenţi pe līngă prieteni mei Wichta Iohan şi Dumitrescu Viorel,mai erau prezenţi din Ploieşti,Tănase Nicolae,Teo Zaharia şi īncă nişte prieteni de ai lor ,poate Lili(Gheorghe Vasile).In timp ce noi tot forfoteam prin cabană,afară s-a pus pe un nins că deh ,era noembrie .Intr-o oră se aşternuse un covor de nea de cam douăzeci de centimetri ,tocmai bun ca să te uzi de la plecare chiar ,complect la picioare!

Etapa,pe echipe,eu cu veşnicul şi simpaticul Bull,plecăm pe la jumătatea concursului. suficient ca să găsim,credeam noi,poteci bine marcate prin zăpadă de la post ,la post! Nu am ţinut seama(mai bine,nu aveam de unde şti ) că cei din faţa noastră nu prea se pricepeau la orientare ,aşa că abia plecaţi, chiar īn spatele cabanei ,dăm peste un grup cu aproape toate echipele plecate īnaintea noastră!

Iacă,am ajuns şi lideri ne ziceam noi,felicitīndu-ne ,prematur că sīntem deja īn faţă. Am plecat cu tot grupul după noi la primul post,făcīnd o aadevărată şosea de urme,de acolo spre al doilea,care părea la fel de simplu,līngă o intersecţie de drumuri pe un bolovan. Ajungem la bolovan īn intersectie postul nu era vizibil. Ne īnvīrtim noi īn jur pe cercuri din ce īn ce mai largi,dar postul nu era de găsit! După o jumătate de oră ne adunăm toti concurenţii şi incepem să ne sfătuim ce să facem,īntre timp ,ne mai alergīnd ,am cam īnceput să īngherţăm la picioare. Tănase ,care era vulpe mai isteaţă decīt noi,care īn schimb aveam entuziasmul mai mare ,dar de moment ,inutil,zice “mai să ştiţi că tīmpiţii ăştia au pus postul sus pe stīncă”( ce se profila īn noapte cam la 50 de metri de drum). Bine īn regulă dar cum urcăm că prin zăpadă era aproape imposibil,făceam un pas īn sus şi alunecam doi la vale .Tot el “bă nu mergem toţi,să urce unul mai tīnăr şi dacă găseşte postul ne strigă”. Se găsesc pe dată vreo doi eroi ,şi cu sprjin reciproc ajung sus,de unde ,ţipă ca din gură de şarpe “e aici,l-am găsit”. Imediat din fiecare echipă ,cel cu fişa de concurent,o ia īn sus să composteze.

De acolo ,concursul nu a fost decīt o cursă nebunească de “ cine fuge cel mai tare (după unul care ştie )”. Din păcate noi eram deja īngheţaţi ,aşa că am mers cum am putut(adică mai īncet) ,īn ideea că să terminăm ,totuşi onorabil, traseul. Senzaţia serii că altfel nu pot să-i spun,a fost trecerea prin rīu īn faţa cabanei la sosire. După ce eram complect īngheţaţi,ne mai lipsea o baie la picioare īn apă de 0 grade! De abia ne-am tīrīt pe urcuşul din faţa cabanei,am predat fişa de concurent şi hai īn cameră să ne īncălzim ,dracului ,cumva! In cameră nu era cu mult mai cald ca afară,că nimeni nu făcuse foc ( că nici nu ar fi avut cu ce!). Lemne nu ,ziare nici atīt,ce facem că de frig nici nu mai puteam vorbi,aşa ne clănţăneau dinţii! Genialul de Bull zice am eu chibrite ,hai să ne īncălzim cu ele! Aprinde unul şi-şi prăjeşte buricele degetelor,cu următoarele īn fascicol de două-trei īncepe să-si prăjeacsă părul de pe antebraţ,ajungīnd la axilă! Deja īn cameră se făcuse un miros de porc prăjit că nu mai suportam. Dar fără un final apoteotic nu se putea aşa că şi-a dat foc la părul de sub braţ,băşicīndu-se tot,bine īnţeles fără să-si ridice temperatura īn mod vizibil. Deja īn cameră era fum şi un miros de păr ars ingrozitor,dar ce să mai facem mai ales că se terminaseră şi chibriturile,aşa că am īncercat să dormim fiecare cu o păturică e vară că altceva nu aveam ca să ne acoperim. Bine īnţeles că pīnă dimineaţa am tot strănutat şi nu am putut dormi de loc de frică să nu īngheţăm! Faptul că adoua zi am venit pe locul doi nu a avut darul să ne mai īncălzească de loc!Abia la Tīrgovişte la īntoarcere,cīnd m-am văzut īn maşina proprie ,unde mai aveam diferite posibilităţi,mi-am mai revenit!


*************************************************************************************************************************

                                    HOME