LACUL SNAGOV - PARTEA 1-A.
DIN AMINTIRILE UNUI ORIENTARIST (RUSSU RADU) DE LA SNAGOV.

   Ce denumire plină de un parfum exotic, pentru un puști de cinci ani, care vede în cutia de pantofi în care din păcate familia ține pozele, o fotografie destul de mică (4x8 cm.) cu proprii părinți în voiaj de nuntă la Snagov! Și apoi, cine să se gândească că peste vreo șaizeci de ani, Costică Angheluță mă va alerga prin acea pădure, trecând ca un buldozer prin zonele de verde pe care eu le ocoleam, ieșind mereu înaintea mea, ținând niște vize impecabile cu o busolă imposibilă!
    Nu chiar ca în pozele clasice pentru aceste ocazii, adică părinții mei nu erau înlănțuiți, tatăl meu avea ceva ani mai mulți decât mama fiind el ceva mai sobru încă de pe atunci, căci mai târziu sub scuza că medic fiind era mereu plin de microbi, se ținea mereu la distanță.Cum ziceam, în fotografie erau pe bordura care înconjura lacul, ceva mai înaltă decât acum, tata cu un picior pe malul înalt, mama în picioare pe sol, sprijinindu-se de un stâlp de lumină vopsit în alb și care avea o volută în partea superioară, de care atârna un felinar.
    Multe dintre aceste felinare au dăinuit până prin anii optzeci, când "cârmaciul pantofar" le-a dat jos, probabil că i-a spus cineva că nu cadrau cu situația fiind ele prea burgheze.
    Ori cum, imaginea cu părinții mei la Snagov prin anii treizeci, mi s-a întipărit bine în minte, deaceea tot fac referință la ea. Despre cum era parcul, dacă exista deja restaurantul de pe lac atât de bine cunoscut de noi mai târziu, cine să mai întrebe, de vreme ce nu visam să devină pentru noi (eu și cu Ana soția mea), un loc în care ne vom petrece foarte mult din timpul nostru liber. La început cu autobuzul, apoi cu motocicleta și în fine după ce ne-am ajuns , cu mașina, în anii șaizeci nu era vara vreo zi cu soare ca noi să nu fim prezenți! Pînă să începem să facem orientare prin pădure, au trecut destui ani și alții au avut inițiativa facerii unei hărți.
    La început interesul nostru se concentra în special către ștrandul de pe peninsulă, prin pădure doar treceam de la parcarea mare spre bac și cu acesta lacul la ștrand. Înainte de bac, treceam pe lângă fântâna din spatele poștei ,zidită de un arhitect celebru într-un stil arhitectonic superb. Acum clădirea poștei este dărâmată aproape complect, iar din fântână a rămas o groapă în care mai instalăm câte un post de control la orientare. Treceam apoi pe lângă casa de odihnă a primarului Bucureștiului, devenită după "evenimente" cârciumă și în fine pe lângă un fag bisecular, unde uneori jucam volei cu nelipsita familie, după care mergeam mereu la înnot. Așa cum se întâmplă peste tot  lucrurile se schimbă mereu și odată cu ele și interesul nostru s-a deplasat de la înnot spre alergat, la început cu sau fără rost și orientat prin pădure mai mult sau mai puțin turistic!
    Înainte însă de a ajunge la ORIENTARE, s-ar mai cuveni de amintit o întâmplare din zonă. Fiind eu elev prin anii șaizeci la Școala de Artă de la Palatul Culturii din Ploiești desigur la cursuri serale, după primul an de studii domnul profesor Damian, care era de felul lui sculptor și lucra în atelierul  celebrului sculptor Vidali (italian care a făcut cîteva monumente remarcabile în cimitirele din Ploiești), ne-a zis să mai ieșim în peisaj că după modele lucrasem destul.

    Unde era după părerea mea, cel mai frumos peisaj? A-ți ghicit, la Snagov, unde plin de râvnă m-am dus cu sculele potrivite, adică cu șevalet, pensule, culori în ulei și desigur foarte mult entuziasm! Și tot așa ca din întâmplare, unde era locul cel mai potrivit? Pe malul apei sub o salcie pletoasă și bine înțeles cu clasicul felinar. Nu mai știu cât timp am lucrat, dar tabloul care a rezultat, a fost selecționat pentru expoziția din vară a Școlii de Artă, expoziție mare în sala coloanelor din Palatul Culturii. După ce a văzut tabloul prima oară, profesorul zisese: " te plimbași pe la Snagov Rusule, nu ca ăștialalți pe ici prin bătătură." Mie nu mi s-a părut cel mai reușit peisaj, dar asta nu conta ci faptul că având tablouri expuse în expoziție, erai confirmat ca pictor! Acum gândindu-mă, cred că tabloul a fost selecționat pentru că privitorii apreciază mai mult ce cunosc, sau ce au mai văzut, decât un alt fel de peisaj pe care nu îl pot asocia cu nimic. Tabloul meu a dispărut din expoziție, cine știe în ce colecție a vreunui "tovarăș" iubitor de frumos sau de Snagov.
    Și fiindcă ne orientăm, la un concurs recent organizat de tatăl nostru al orientariștilor din Ploiești, Gorgo, am pus împreună un post de control chiar pe malul apei, sub salcia din tablou (vezi foto alăturată). Deoarece trecea destulă lume pe malul apei, în special pescari, Gorgo m-a rugat să îl păzesc pe timpul concursului, ceace am și făcut. Și bine am făcut, căci în afară de paza postului, m-am ocupat și de alungarea numeroșilor câini vagabonzi care săreau pe bieții concurenți care veneau la postul de control.
    Înainte de a încheia, aș mai povesti despre un concurs de orientare, nu mai știu de cine organizat, la care am participat în calitate de concurent la categoria Seniori B, cum erau cunoscuți mai demult sportivii peste 35 de ani.
    Startul și sosirea erau destul de apropiate, pe aleea principală a parcului, cam prin zona fostei Poște. De la validare, după ce am văzut lista cu cei înscriși, mi-am dat seama că nu am nici o șansă la locul 1, din cauza unui concurent din București, proaspăt venit la orientare, alergător specializat în semifond, fost campion național. Așa că ce să fac, știind că nu sunt arbitri prin pădure, de cum am primit harta la start am fugit din toate puterile mai întâi la primul post și apoi la un alt post mai apropiat din bucla de întoarcere. L-am luat și fuga la disperare la postul 2, unde nici nu l-am luat (compostat) bine și îl aud venind ca o locomotivă pe bucureșteanul dornic să mă prindă (era chiar legitimat la Locomotiva București). Mă uit la el, era în culmea fericirii, compostează și apoi își bagă harta în buzunar, liniștit că nu mai are nici o altă problemă decât să se țină după mine. Și așa a făcut pînă la sosire. Eu nu l-am felicitat la sosire, așa cum se aștepta, iar după un timp când s-au afișat rezultatele, el culmea fără un post și bineînțeles pe ultimul loc. A început să țipe, că așa ceva nu este posibil ca eu să am toate posturile și el nu, deoarece a mers tot concursul cu mine, etc., etc. După un timp, șmecherii ăștia de la Ploiești care organizaseră concursul, Teo Zaharia, Mișu Râpă și alți "veterani" târșiți în șmecherii, i-au explicat cum este cu orientarea, că tot timpul te uiți pe hartă, nu o bagi în buzunar ori cât de sigur ești pe traseu și așa mai departe. Din păcate pentru bucureștean, după această lecție dură, nu l-am mai văzut mult timp pe la alte manifestări de acest gen, mai ales la Snagov. Și uite așa s-a pierdut un concurent, eventual un viitor prieten.          

 FOTOGALERIE LACUL SNAGOV, SNAGOV PARC ȘI ȘTRANDUL.
  
Dați un click cu mouse-ul, peste fotografiile de mai jos, pentru a le mări.
 

Lacul Snagov, văzut de la ștrand Lacul Snagov, văzut de la ștrand Lacul Snagov, văzut de la ștrand Ștrandul de pe peninsulă  Snagov Parc  Snagov Parc
 Lacul Snagov  Lacul Snagov  Lacul Snagov, pescari pe debarcader  Lacul Snagov, orientariști la grătare.  Concurs orientare în fosta parcare  Nuferi pe coada lacului