CUPA SĂNĂTATEA DE TOAMNĂ - 05 OCTOMBRIE 2008 - NISIPOASA

 

        Pe o vreme total nefavorabilă, rece și ce era mai rău pe o ploaie destul de arțăgoasă, însoțită de descărcări electrice, la începutul lunii Octombrie Dr. Olteanu Emil împreună cu stafful său credincios de la Sănătatea Ploiești, a organizat la fel ca și în ultimii 15 ani, Cupa Sănătatea de Toamnă.
        Perioada de organizare a concursului, a fost mai bine aleasă decât în luna Septembrie, lună care în fiecare an este plină de Finale de Campionate Naționale. La începutul lunii Octombrie, după ce trec 3 săptămâni de la Finale, sportivilor le revine cheful de alergare. Faptul acesta s-a văzut imediat în numărul mai mare ca deobicei de sportivi prezenți, veniți de la București, Ploiești, Brașov, Târgoviște, Sinaia, Otopeni, Plopeni, Săcele, Câmpina.
        In plus zona și pădurea de concurs, cunoscute ca fiind foarte potrivite pentru un concurs de orientare, cât și faptul că se aflase că pentru acest concurs Gheuca Ion făcuse o hartă nouă, a atras și mai mult pe cei rafinați în ale orientării, dornici să alerge pe hărți noi și bune și în păduri curate.
        Ca deobicei la Cupa Sănătatea organizarea a fost foarte bună, dispozitivele de plecare și de sosire ca la marile finale de campionate naționale, sistemul Sportident a funcționat impecabil și rezultatele au fost comunicate rapid. Și tot ca de obicei, trasatorul Frâncu Radu, a excelat în trasee foarte tehnice recunosc, un pic cam lungi pentru vremea imposibilă pe care s-a alergat și tot ca deobicei cu foarte multe intersecții, care te obligau să fii atent să nu uiți să iei vreun post.
        Una peste alta, impresia tuturor a fost favorabilă, iar vremea rece și ploioasă te fac să ții minte și mai bine acest concurs. Păcat că premiile multe și numeroase aduse de Dr. Olteanu, nu au putut fi împărțite imediat, majoritatea concurenților uzi la piele preferând să plece cât mai repede acasă. Pentru mine unul, concursul a fost un aperitiv, înaintea Finalei Campionatului Național de Semimaraton, care probabil se va organiza tot aici. De abia aștept, zona și pădurea sunt frumoase, terenul alergabil, iar harta lui Gheuca foarte, foarte bună.

FOTOGALERIE, CUPA SĂNĂTATEA DE TOAMNĂ. Fotografii realizate de Dumitraș Dorel, Nimara Alexandru și Nimara Florin. Dați click cu mouse-ul peste fotografiile de mai jos, pentru a-le mări.

REZULTATE CUPA SĂNĂTATEA DE TOAMNĂ.