DEALUL GĂGENI ( PARTEA 2-A ).

TRAVERSAREA DEALULUI, DIN SATUL GĂGENI, LA RÂUL TELEAJEN.

    Prima oară am făcut cunoștință cu Dealul Găgeni în anul 1969. Proaspăt medic numit la Stația de Salvare din Ploiești, cu un program destul de lejer, îmi rămânea destul timp liber să mă plimb pe dealurile din jurul Ploieștiului. Dealul Găgeni, cel mai aproape de oraș, acoperit cu livezi, vii, fânețe și o pădure frumoasă , m-a atras de la început. În peregrinările mele orientarist-cartografice, cel mai adesea mă deplasam pe un drum pietruit, folosit la exploatarea numeroaselor sonde petroliere care pe vremea aceea încă mai scoteau ceva țiței.
    Acest drum și forestier și de exploatare, pleacă din satul Găgeni, traversează de la Vest la Est tot Dealul Găgeni și după 5 kilometri ajunge pe malul Râului Teleajen, chiar de cealaltă parte a orășelului Boldești - Scăeni. Deoarece sondele de pe Dealul Găgeni, aparțineau de Schela de Extracție Boldești - Scăeni, accesul la ele se făcea cel mai aproape din Boldești, astfel că traversarea râului Teleajen se făcea la capătul drumului care venea de la Găgeni, peste un pod solid din beton armat. În cursul inundațiilor catastrofale din anii 70, acest pod a fost luat pe sus și distrus de apele înfuriate ale Teleajenului. Din acel moment, accesul la sondele de pe dealul Găgeni, se făcea numai cu plecarea din satul Găgeni.
    Acest drum forestier care unește satul Găgeni cu râul Teleajen, este carosabil și accesibil camioanelor dar și autoturismelor, pe toată perioada anului fără mari dificultăți. Bine întreținut, fără pante mari dar cu inevitabilele gropi pline cu apă după ploi, ar fi un drum foarte circulat între Găgeni și Boldești, dacă la capătul lui s-ar putea trece Teleajenul peste un pod solid. Drumul ar scurta foarte mult distanța de parcurs de către autovehicule, între șoseaua de la Ploiești la Slănic și șoseaua dintre Ploiești și Vălenii de Munte.
    Așa insă fără pod de trecere peste Teleajen la capătul lui, rămâne folositor doar rarelor mașini de exploatare care merg la sondele de pe malul Teleajenului și locuitorilor din Plopeni, Găgeni, Păulești și Blejoi, care merg prin livezile și pădurea care acoperă dealul. La sfârșit de săptămână, chiar și numeroși ploieșteni, s-au învățat să vină cu mașinile la iarbă verde și un grătar, prin poienile  din pădure, înșirate de-alungul drumului forestier ce pleacă din Găgeni. Nu mai vorbesc de ciupercari.

        Începem traversarea noastră de la Găgeni la malul râului Teleajen, plecând din drumul județean Ploiești - Plopeni - Slănic, de la biserica din mijlocul satului Găgeni. Din șoseaua principală, ne angajăm pe străzile asfaltate ale satului Găgeni și începem să urcăm primele coaste domoale ale dealului (punctul 1 pe harta din satelit). Urcând mereu pe drumul bine asfaltat, trecem pe lângă un rezervor mare de apă și o sondă petrolieră care funcționează din plin (punctele 2 și 3, pe harta din satelit). De aici avem o primă panoramă asupra caselor din satul Găgeni și a câmpiei care se întinde la Sud de comuna Păulești.

 

       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la sondă, drumul încă bine asfaltat, ajunge la cimitirul satului Găgeni cu o mică capelă din lemn în incinta lui (punctul 4, pe ambele hărți). Cimitirul, pitoresc prin așezarea lui în vârful dealului, în permanență îngrijit de bătrâni și plin cu flori, înconjurat de livezi și fânețe, este o oază de liniște chiar și pentru cei care nu au nici un neam odihnindu-se în țărâna cimitirului. Ne aruncăm din nou ochii asupra satului Găgeni care se întinde la poalele dealului , dar și asupra Dealului Țintea ce se află în apropiere vizavi de Găgeni, dincolo de calea ferată Ploiești - Slănic.
        Din fața cimitirului unde se termină asfaltul drumului, acesta continuă pietruit cu câteva gropi pline cu apă după ploi, trecând printre livezi și poieni pe ambele lui părți, până la bifurcația unui alt drum forestier abandonat care duce la o poiană mare, unde funcționa o altă sondă, în prezent dezafectată (punctul 5 pe ambele hărți). De aici, drumul forestier intră în pădure, tânără și curată pe ambele părți ale drumului; de la punctul 6, pleacă o potecă frumoasă care duce prin pădure și duce la o altă poiană plină cu lăstăriș (punctul 7). În toate aceste foste poieni, erau acum 50-60 de ani, sonde petroliere ale societăților mixte Româno-Americană, BP sau Astra. Turlele metalice ale acestor turle, se ridicau pe niște piloni zdraveni din ciment și aveau în jur batale pline cu nămol și petrol scurs de la sonde. Natura atotputernică, a acoperit toate aceste răni  făcute de mâna omului și doar pilonii de ciment ale fostelor sonde mai pot fi văzuți cu greutate în mjlocul desișului care a umplut poienile.
        Drumul forestier ajunge la o intersecție cu o defrișare ce taia pădurea exact pe Nord - Sud (punctul 8, pe ambele hărți) și trece apoi din nou pe lângă o poiană unde descoperim o altă ruină de ciment în mijlocul lăstărișului ce a umplut poiana fostei sonde (punctul 9). După ce trece de o a doua poiană, drumul ajunge lângă o a treia poiană, mai mare și plină pe jumătate cu vegetație de baltă și în care pînă de curând a mers scârțâind din greu o sondă de extracție (punctul 10). Aici vedem resturile proaspete ale poluării cu petrol din jurul sondelor dezafectate, resturi peste care încă nu crescut vegetația.

       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De la ultima poiană cu resturi petroliere, drumul mai urcă puțin și ajunge în punctul lui cel mai ridicat la cota de 327 metri (punctul 11), de unde cotește și  merge drept spre Sud-Est, coborând repede. După ce trece pe lângă o bornă forestieră pe stânga, de la capătul unei alte defrișări pe direcția NordVest, drumul ajunge la un cot f. important cu o trifurcație de drumuri (punctul 12, pe ambele hărți). De aici unul din drumuri duce prin pădure spre Nord,  la o iesle (hrănitoare de căprioare), pe care la un concurs recent de orientare am "pavoazat-o" cu un frumos lampion alb-portocaliu.
        De la această trifurcație de drumuri, drept spre Est pleacă o defrișare care conduce la marginea versantului abrupt al malului Teleajenului, de unde o potecă abruptă în serpentine coboară la râu. Noi însă continuăm drumul nostru forestier, care după ce face un cot de 90 grade, merge plat și drept spre Sud Est (punctul 13). Pînă acum 10 ani, pe ambele părți ale acestei frumoase porțiuni de drum se întindea o pădure rară, însorită din care vara încă dela începutul lui Iunie mîncam primele frăguțe. Acum pe partea dreaptă a drumului pădurea bătrână a fost defrișată complect și au mai rămas în picioare câteva exemplare înalte de stejari tineri. Pe partea stângă a drumului, defrișările recente alternează cu altele mai vechi și dau un aspect amestecat pădurii, pînă ajungem la intersecția drumului cu altă defrișare pe axul Nord Est (punctul 14).
        De aici, drumul intră în sfârșit intr-o pădure rară, frumoasă și merge în continuare drept și plat spre Sud Est, pînă ajunge din nou la o bifurcație de drumuri (punctul 15). Lăsăm în dreapta un drum de exploatare care merge spre 2 sonde petroliere și noi mergem la început spre Est apoi tot spre Sud Est, drumul având în stânga o pădure tânără de stejari, iar spre dreapta o livadă întinsă dar neîngrijită de pruni și meri rari.

        După 500 de metri de mers între pădure și livada de pruni, drumul ajunge într-o poiană largă, trece pe lângă pilonii de ciment rămași de la o sonda veche (punctul 16) și de aici se bifurcă un alt drum forestier care duce spre comuna Blejoi. Lângă pilonii de sondă într-o groapă de ciment se adună apa de ploaie, unde și animalele își pot astâmpăra setea, în nici un caz și oamenii. De la această bifurcație drumul nostru spre râul Teleajen, face un cot strâns, intră din nou în pădure și începe să coboare lin spre Valea Teleajenului. Drumul merge aproape drept spre Est (punctul 17), pe el mai trece din când în când și câte o căruță cu lemne, pentru a junge în sfârșit după aproape 5 km. de la plecarea din satul Găgeni într-o poiană mare pe malul râului Teleajen.
        Primul lucru care îți sare în ochi, este o sondă impunătoare care se înalță foarte aproape de malul râului și care funcționează din plin, înconjurată de rezidiuri petroliere. Din podul vechi care trecea peste Teleajen la Boldești, nu a mai rămas nimic, nici măcar pilonii de ciment care mai erau în picioare pînă anul trecut. Pentru a combate eroziunea malului de către râul Teleajen, vijelios și cu apă multă cam tot timpul, s-au făcut lucrări masive de îndiguire pe ambele maluri, asta în primăvara și vara anului 2008, după ce râul Teleajen a șubrezit podul peste Teleajen de la Bucov. În punctul unde am ajuns noi (punctul 18 pe ambele hărți), lucrările de extindere și consolidare a malului de la poalele dealului Găgeni se întind pe aproape 1 km.. Pe partea cealaltă a râului se află o balastieră mare și cîțiva pescari răzleți, care afirmau că se mai prinde cîte un peștișor din când în când. Într-adevăr, am observat și eu că față de anii trecuți nu mai există o peliculă de petrol la suprafața apei râului.
        Pădurea de pe malul Teleajenului și de pe versantul abrupt al dealului Găgeni, are o vegetație deasă, dar și mici luminișuri pline de soare. Plaja cu nisip de pe malul Teleajenului, care s-a extins mult după lucrările de consolidare a malurilor, va fi probabil vizitată în anii următori de amatorii de scăldat în apele cam reci e drept, ale râului. Cu atât mai mult, cu cât de alungul acestui mal paralel cu lucrările de îndiguire, s-a creat și un drum carosabil care merge de alungul Teleajenului pînă la podul peste acesta de la Blejoi. După ce mai ne rotim odată ochii în jur, dealungul și de a latul văii, ne întoarcem pe același drum forestier încă 5 km. în satul Găgeni, asta dacă nu avem chef să trecem râul prin apă pînă la brâu, dincolo în Boldești-Scăeni.